Etnografie și folclor

Comuna Moisei este renumită în ţară pentru tezaurul de arhitectură şi artă populară (sat cu structură tradiţională), instalaţii tehnice populare (mori, pive), port popular, obiceiuri populare tradiţionale calendaristice, evenimente religioase care atrag an de an mii, chiar zeci de mii de participanţi.

Una dintre cele mai importante bogaţii locale, care au dat de-a lungul timpului originalitatea arhitecturală a zonei Moisei, aparţinând Maramureşului Istoric, este lemnul.

Folosit atât ca material de construcţie, cât şi ca element ornamental, lemnul nu a lipsit nici din arhitectura gospodăriilor obştei săteşti, aşa cum o probează şi casele din lemn de la Moisei, alături de cele de la Bârsana, Băiţa, Bogdan Vodă, Rohia, Vadu Izei sau porţile de lemn maramureşene

Toponimia locală

Una din competenţele de excepţie ale comunei Moisei este toponimia locurilor, nume care vin din vremuri imemoriale şi imortalizează întâmplări care au marcat istoria Moiseiului, personalităţi care şi-au pus amprenta pentru veşnicie prin fapte sau prin originalitatea existenţei lor, legende locale rod al imaginaţiei creative sau credinţei nestrămutate în Bunul Dumnezeu a trăitorilor pe aceste meleaguri. Ele marchează vechimea şi istoria locală, de un farmec  aparte:

– nume legate de specificul şi localizarea unor zone: locului: Măguricea, Râpa Morii,  Dealul Mare, Măgura Mare, Preluca sub Piatră, etc.

– nume legate de evenimente petrecute în vechime: Gloduri, Valea Hotarului, Izvorul Negru.

– nume legate de fenomene climatice care au marcat memoria comunităţii: Saca (Seaca), Valea Secăturii, Valea Rea.

– nume ale unor personalităţi locale care şi-au pus amprenta pentru veşnicie prin fapte sau prin originalitatea existenţei lor: Izvorul Dragoş, Valea lui Ciuban şi Dealul Podul lui Ciuban, Valea Undiului, Dealul Jurchii, Valea Pleşii, Dealul lui Stăpan, Valea Văşcoaiei, etc.

– nume care au dat denumirea localităţii: (Moyzun – Moisei) Dealul Moiseiului.

– nume care localizează Moiseiul faţă de vecini: Dealul Săcelului, Munţii Pietrosu, Dealul Prisloapa, Valea Hotarului, Valea Săliştii, etc.

Astfel moiseenii au dat nume de rezonanţă formelor de relief, apelor, văilor, graniţelor care i-au localizat faţă de vecini şi le-au marcat proprietatea şi apartenenţa la acest teritoriu, pe care de multe ori l-au apărat cu sânge, sau au preluat din memoria colectivă a Maramureşului Istoric toponimia consacrată de milenii: Muntele Pietrosu, Măgura Mare, Troian şi Bătrâna; Dealurile şi Prelucile: Dealul Jurchii, Dealul Săcelului, Dealul Păroşii, Dealul Leurda, Dealul Rogorului, Preluca sub Piatră, Dealul Prisloapa, Hlaşca, Dealul Tunsului, Dealul Beresii, Mare, Dealul Moiseiului, Arşiţa, Deluţ, Purcăreţ, Dealul Lazului, Znida, Măguricea, Poduri, Dealul Motoiului, Stăpan, Hâgele, Piciorul Gradului, Podul lui Ciuban, Lăcşorul, Faţă, Muncelaş, Leurda, Dealul Alacului, etc.

Văi: Valea Polenilor, Valea Văşcoaiei, Valea Păroşii.Valea Săliştii, Uncoaiei, Beresii, Valea Rea, Măguricii, Morii, Sânii, Valea Undiului, Valea Secăturii, Hotarului, Pleşii, Motoiului, Valea lui Ciuban, Pecijnei, Izvorul Negru, Izvorul lui Dragoş, etc

 

Aceste denumiri pitoreşti şi atractive, dau un farmec aparte Comunei Moisei.

Material pus la dispoziție de

SC ETOLIA SRL