Obiceiuri și Tradiții

În Ţara Maramuresului, mireasma tradiţiei este încă vie. Maramureşul înglobează toată viața rurală, neschimbată, obiceiurile ţăranului român şi modul lor de viață. Orice trecător, musafir sau turist, ce poposeşte prin zonă, are oportunitatea de a face un pas înapoi în timp şi de a fi martorul unei vieţi simple, trudite în natura acestui meleag.

                ruptul sterpelor Cu o zi inainte de „Ruptul Sterpelor„, gazda de stână merge cu oamenii în locul unde va avea loc sărbătoarea şi construiesc atâtea staule, câte botee va forma stâna (boteiul cuprinde un număr mai mic de oi decât stăna). La fiecare staul se vor construi mai multe strungi deoarece în ziua „Ruptului” fiecare om işi mulge oile lui personal. După terminatul mulsului fiecare om, deţinător de oi merge la carâmb (lemn cu patru feţe) cu laptele muls. Laptele se toarnă în budacă (vas de lemn). Numai gazda de stâna măsoară laptele, acesta ia laptele de la primul om care a terminat de muls, îl pune în budacă, se bagă carambul în lapte şi se trage o linie pe carâmb până unde a ajuns laptele. Vara, la munte când va merge dupa brânza îşi va lua brânza după „măsurişul” de pe carâmb. După ce tot laptele e măsurat se face de către vătaf brânza, urda, jantiţa şi balmoş.     Femeile aştern pe iarbă feţe de masă, scot din traistă horincă, ptiroşte şi pancove iar bărbaţii taie mieii. Pădurile vor rasuna de hori şi veselie.

1280x720-JqQ             Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşti , în noaptea Învierii, fiecare familie duce în traistă la biserică mâncare pentru a fi sfinţită şi anume: pasca (colaci împletiţi şi umpluţi cu brânză de oi), caş proaspăt, ouă roşii, cârnaţi, o bucăţică de slănină, cozonac, o sticla de vin roşu şi o lumânare mare care este aprinsă la sfărşitul slujbei, când preotul trece pe la fiecare şi sfinţeşte cu apa sfinţită bucatele aduse. La sosirea de la biserică se aşează masa festivă a întregii familii. Masa începe cu ciocnitul ouălor roşii adresându-se cuvintele „Christos a înviat!” la care se răspunde „Adevărat c-a înviat!”. Acesta devine şi salutul între consăteni timp de 40 de zile până la Înălţarea la Cer când se schimbă salutul cu „Christos s-a înălţat!” şi răspunsul „Adevărat s-a înălţat!

   Sânzienele

sanziene            Obiceiurile legate de Sânziene se pierd în negura timpurilor. Sunt datini autohtone, al căror nume originar dac, s-a pierdut. S-a păstrat cel roman Sânziana, de la Sancta Diana.

„ Noaptea de 23 spre 24 a lu’ Ciresar îi o noapte sfântă! Fetele de măritat îşi pun sânzienile sub perină şi până spre dimineaţă îşi află holteii ce-o să le ieie şi dacă or ave’ belşug” , povestesc bătrânele din Moisei. Bătrânii îşi amintesc că sânzienele erau preotesele soarelui, nişte femei frumoase, care ieşeau în fiecare noapte de 24 a lu’ iunie din păduri şi pluteau de-asupra holdelor şi gospodăriilor de prin sate. Acesta era semn bun, pentru că ele făceau ca gospodăriile oamenilor să fie ferite de rău iar florile de pe câmpuri să primeasca parfum şi puteri de leac, astfel încât cei care făceau ceaiuri din sânziene şi dobitoacele care le mâncau primeau puteri. Legendele spun chiar că sânzienele nu aveau doar puteri benefice ci şi malefice, pe care le exercitau dacă oamenii nu le cinsteau aşa cum se cuvine, de ziua lor. „Apoi dacă nu le cinstesti, sânzienele aduc din senin vijelii, grindină, sau chiar distrug roada holdelor, belşugul pomilor, iar femeile şi animalele vor rămâne sterpe şi gospodăriile cădea-vor în paragină” , spun bătrânii satului.

În cadrul sărbatorii de Sânziene există două ritualuri importante în tradiţia populară: ritualul cununilor şi cel al făcliilor.

Conform tradiţiei, în dimineaţa zilei de 24 iunie copiii şi bătrânele iertate (n.r. văduvele) pornesc spre câmp, chiar înainte de răsăritul soarelui, să culeagă sânzienele. Tot atunci pornesc pe câmp şi fetele nemăritate care se dezbracă şi se scaldă ritualic în roua sânzienelor. Acest fapt este un act premarital, deosebit de important în satul tradiţional în care fetele aşteaptă măritişul ca o formă de împlinire.

 

În Moisei există obiceiul ca fiecare membru al unei gospodării să arunce peste casă, propria cunună.   În funcţie de locul în care aceste cunune rămâneau, au fost desluşite diferite simboluri.

faclii         Un alt ritual dedicat sânzienelor este cel al făcliilor, la care participă doar bărbaţii. Acestea erau construite de feciorii sau bărbaţii însuraţi cu o zi înainte de sânziene. Pe un băţ de molid, crăpat la vârf, se construieşte o făclie din aşchii şi ramuri de răşinoase, pentru că este foarte important fumul şi mirosul de răşină care trebuie să se întindă peste tot satul după aprinderea făcliilor. Făcliile sunt puse pe sobă şi sunt păstrate la uscat o zi sau două până când bărbaţii pornesc spre cel mai înalt deal din sat sau spre curtea bisericii unde se întâlnesc înainte de apusul soarelui. Odată ajunşi la locul stabilit, bărbaţii se asează în cerc iar după aprindere se aranjează în linie, pentru a forma ideea de hotar al satului şi învârtesc făcliile deasupra capului în sensul urcării soarelui pe cer, pentru a produce scântei şi pentru ca focul, în mod simbolic, să ajute soarele să fie puternic până la coacerea grânelor. După stingerea făcliilor acestea sunt înmânate moşnegilor care le înfing la capătul livezii sau la capul ogorului fiind considerat un semn al belșugului și al bunăstării până anul viitor.

 

Nunta 

nunta la moisei       Bogăţia şi varietatea manifestărilor folclorice ocazionate de nuntă explică importanţa acestui moment din viaţa omului.

„Specatcolul” nunţii a suferit de-a lungul anilor diferite modificări, s-a îmbogăţit prin elemente noi, anumite secvenţe şi-au schimbat semnificaţia.

Nunta în Maramureş are o structură unitară, cu mici elemente individualizatoare de la o sbzonă la alta, de la un sat la altul. Principalele momente ale acestui ceremonial sunt peţitul, „credinţa” (logodna), cununia şi nunta propriu – zisă.

Mirele şi mireasa, socrii mari şi socrii mici, nănaşul şi nănaşa sunt actanţii principali. Cei secundari dar cu funcţii precise în cadrul ceremonialului sunt chemătorii la nuntă, stegarul, druştele, socăciţa, „omul pă cămară”, ceteraşii, ceata de feciori, ceata de fete şi nuntaşii.

Strigăturile de despărţire de la casa miresei erau mai mult îndemnuri privind comportamentul viitor al miresei: „Hai mamuca , pana-n prag,/ Sa-mi tomne cununa-n cap/ Nu mi-o pune cu urat,/ Ca azi plec cu juramant/ Mni-o intruta cu priboi,/ C-amu ma duc de la voi, / Si o-nstruta cu calini,/ C-amu ma duc la straini.” Mama miresei striga: „Hai, tu, draga mamuchii, / Eu cu drag te-oi pregati, / Cununa mandra-n-strutata/ Sa nu traiesti suparata/ Daca te duci de-aicea/ Trai bine cu soacra-ta/ Sa nu te rada lumea”.

stegar „Stegarul” era de obicei un fecior, văr cu mirele. Datoria lui era să adune obiectele din care se confecţionează steagul (năframe, batiste, cipci colorate, un clopoţel), să aducă şi să pregătească „bota la steag”, să însoţească permanent mirele, să aşeze nuntaşii la masă. O femeie din sat confecţiona steagul, în prezenţa stegarului şi a grupului de feciori şi fete. Cusutul steagului dura o zi sau chiar o zi şi o noapte şi era un prilej de sărbătoare şi petrecere. Stegarul avea însemne speciale „ştruţul în clop” şi steagul.

 

Sărbătorile de iarnă

datini de iarna moisei       În Moisei, de Crăciun lumina nu se stinge şi nici o casă nu rămâne necolindată. Sărbătoarea e plină de obiceiuri frumoase, încărcate de semnificaţii pe care oamenii din toate părţile vin să le admire, pentru a se bucura de un Crăciun pur românesc.

Moiseiul mai păstrează încă vii multe dintre tradiţiile şi obiceiurile care se practică de sărbătorile de iarnă. Pe lângă celebrul obicei al colindatului, mai există încă, umblatul cu Viflaimul sau cu steaua, tradiţii nealterate.

Moiseiul înglobează toată viaţa rurală, neschimbată obiceiurile ţăranului român şi modul lor de viaţă. Orice trecător, musafir sau turist, ce poposeşte prin zonă, are oportunitatea de a face un pas înapoi în timp şi de a fi martorul unei vieţi simple, trudite în natura acestui meleag.

 

24-25 decembrie – Hristos se naşte şi Maramureşul e în sărbătoare

Hristos se naşte şi Moiseiul e în sărbătoare. După Slujba de Litie, moiseenii pleacă de la biserică şi colindă pe la case toată noaptea, împraştiind prin colinde, vestea Naşterii Mântuitorului. Satele sunt animate de cete de colindători, până a doua zi dimineaţa. Truda le e răsplătită cu nuci şi mere, cozonaci calzi şi cârnaţi, cu vin şi horinca. În Maramureş, de Crăciun lumina nu se stinge niciodată şi nicio casă nu rămâne necolindată. Sărbătoarea e plină de obiceiuri frumoase, încărcate de semnificaţii pe care oamenii din toate părţile vin să le admire, pentru a se bucura de un Crăciun pur românesc.

În ajun de Crăciun, cete de colindători se perindă pe la casele oamenilor aducând vestea cea mare: „Astăzi s-a născut Hristos!”. Maramureşul mai păstrează încă vii multe dintre tradiţiile şi obiceiurile care se practică de sărbătorile de iarnă. Alături de colindă se întâlnesc şi alte datini: steaua, viflaimul, irozii, capra, sorcova, pluguşorul care se continuă în ajun de Anul Nou şi care au rămas încă tradiții nealterate.

Viflaimul, obiceiul interzis

Viflaim – forma arhaică, regională, pentru Bethleem, locul naşterii lui Iisus – este o piesă inspirată direct din Scrierea Sfântă, în care apar personaje biblice, precum Iosif şi Maria (Sfinţii Părinţi), îngerii, magii şi cei trei păstori. În Maramureş, lor li se alătură personaje mai puţin obişnuite, între care Moartea şi dracii. Aceştia din urmă, spectaculoşi prin apariţie – “dansul drăcesc” şi “bătaia dracilor” fascinează, datorită măştilor aparte ale personajelor şi gesturior lor care vin din ritualuri străvechi – atrag astăzi îndeosebi turistul curios, care vine în Maramureş, între Crăciun şi Bobotează, şi pentru a privi acest moment artistic unic într-un an. Iosif, Maria, Irod, păstorii şi magii sunt personaje emanate de textul biblic. Moartea şi dracii vin din practici rituale mai vechi, dar se suprapun, ca emoţie, peste unul dintre momentele relatate în Biblie, acela în care Irod, aflând că s-a născut un nou “rege al Iudeilor”, a recurs la un act fără precedent, punând să fie ucişi toţi copiii din Bethleem în vârstă de până la doi ani. 14.000 de suflete nevinovate au fost ucise atunci, fără însă ca Irod să-l afle pe Iisus şi să-l dea morţii.

 

       31 decembrie – Ajunul Anului Nou

Noaptea dintre ani e sărbătorită cum se cuvine în Moisei, cu chefuri, colinde, mâncăruri tradiţionale, horincă şi voie bună. În noaptea dintre ani, satele răsună de glasul urlătorilor iar gospodăriile maramureşene se transformă în tărămuri ale credinţei populare.

 

Anul Nou e doldora de credinte si obiceiuri, pretutindeni sunt semne care, talmacite arata cum va fi tot anul care vine, cetele de uratori care vestesc noul an, Jocul Caprei, Steaua si Plugusorul stau la loc de cinste in aceasta zi.

In noaptea de Revelion, pot fi auzite cete de uratori care merg cu „Capra”. Acest obicei este un ceremonial spectaculos si are menirea de a aduce noroc in gospodariile in care ajunge.

In timpul jocului pot fi surprinse mai multe faze succesive in care capra simuleaza ca se urca in copac, se imbolnaveste, moare, iar in cele din urma capra invie spre bucurie tuturor. Capra reprezinta un lemn scurt, cioplit in forma de cap de animal, care este impodobit cu panglici viu colorate. Maxilarul inferior este construit pentru a fi tras cu sfoara si a clampani in timpul dansului.

       Credinţe:

– în Maramureş se crede că nu e bine să munceşti decât pe lângă casă in ajunul Crăciunului, că nu e bine să ceri sau să dai împrumut şi că rufele spălate în ajun aduc boli asupra familiei;

-se mai crede că acela care plânge în ajunul Crăciunului va plânge tot anul care urmează;.

-dacă animalele se culcă pe partea stângă, e semn că iarna va fi lungă şi geroasă;

-băieţii nu mănâncă bucate unsuroase, pentru ca nu cumva soţiile să le fie urâte;

-se posteşte în Ajunul Crăciunului pentru Maica Domnului, pentru că în ziua aceea Maica Domnului s-a muncit şi-a fost supărată; i-a fost greu, n-a mâncat nimic;

-se mai posteşte în Ajun pentru pâine, ca să rodească;

-interdicţie au şi dracii în seara de Crăciun: de frica copiilor care umblă cu colinda, stau ascunşi. Ca să se înmulţească vitele, li se dă din toate mâncărurile din Ajun seara, precum şi o bucăţică de aluat dospit;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *