Expozitie

Gallery

Incepand de azi, 12.02.2016 , Centrul de Informare si Promovare Turistica Moisei , va avea expus „ Satul maramureșan din lego „ . Dupa ce a fost expusa in orase mari din tara si din strainatate precum Praga si Cluj Napoca,macheta construita din peste 15000 de piese poate fi vizitata acum si la muzeul Centrului de Informare si Promovare Turistica. Va asteptam cu drag ,cu mic cu mare , pana in data de 19.02.2016 sa ne vizitati !

Program: Luni-Vineri 08:00 – 18:00

sat-maramuresean-lego-00 vlcsnap-2014-05-31-13h37m51s134 sat-maramuresean-lego-07 1401869138a6f80a97 00105886_large 14148081011_4b6ddf42df_c

 

Pensiunea „Poiana Căprioarelor”

Gallery

Pensiunea „Poiana Căprioarelor” este situata in Localitatea Moisei,pe strada Izvorul Dragoș, la intrarea in Parcul National Muntii Rodnei. Pensiunea este situata intr-o zona linistita si totusi foarte aproape de obiectivele turistice din imprejurimi,cu o panorama de neegalat deschisa de Izvorul Dragos.

Pensiunea Poiana Caprioarelor va ofera:
-5 camere cu 2 sau 3 paturi dotate cu baie proprie si TV;
-internet;
-Bucatarie utilata complet;
-Restaurant si bar;
-Pastravarie;

Contact:
http://www.poianacaprioarelor.ro/
https://www.facebook.com/pensiunea.poianacaprioarelor
Tel:0262 347066
Mobil:0744 583049
0753 242715

Refugiu turist

Gallery

Refugiul turistic este o construcţie ce poate oferi adăpost temporar, loc de popas şi pentru prim-ajutor turiştilor, respectiv montagniarzilor aflaţi în drumeţie pe traseele montane, și/sau în dificultate (dificultate fizică, condiţii meteo adverse, situaţii neprevăzute, etc.). Construcţia funcţională va ţine seama de necesităţile de primă urgenţă ale turiştilor în drumeţii- montagniarzilor. regim de inaltime P+M, cu urmatoarele incaperi: spaţiu pentru luat masa (sala de mese), spatiu depozitare – uscare haine şi echipament ud, depozitare echipament şi materiale de prim-ajutor, grup sanitar si un spaţiu de odihnă dormitor prevăzut cu priciuri, dimensionat pentru 20 de persoane, in suprafata utila de 114,71 mp si suprafata desfasurata de 172,6 mp.

 

f_PANOU APDRP 1280x601

 

Monumentul eroilor

Gallery

Monument comemorativ închinat celor 29 ţărani ucişi mişeleşte de trupele fascisto-horthyste în 14 octombrie 1944. Ansamblul, opera sculptorului Vida Gheza, realizat în anul 1967 este alcătuit din 12 siluete de bărbaţi (sculptate în lemn) dispuse în cerc, în jurul unei mese din piatră.

Din cauza retragerii frontului, cadavrele au fost îngropate la două saptamâni după comiterea masacrului, când localnicii evacuaţi au putut reveni la casele lor. Deasupra gropii comune a fost ridicată o troiţă de lemn. Pe locul vechii troite din lemn,  sculptorul Vida Gheza, a realizat, în anul 1967, Ansamblul memorial al martirilor de la Moisei, alcătuit din 12 siluete de bărbaţi (sculptate în lemn) dispuse în cerc, în jurul unei mese din piatră. Ulterior, din pricina climei umede din zonă, lemnul a început să putrezească şi să se fisureze. Artistul a refăcut monumentul, cioplindu-l în piatră, „dar s-a sfâşiat unitatea iniţială dintre material şi idee” (V. Gheza).

Amplasamentul, poziţionarea stâlpilor cu chipuri de barbaţi, prin semnificaţia lor aduc în prim plan idea de sacrificiu şi izbăvire prin spiritualitatea ancestrală a locului: „Astfel, pe un stâlp apare Omul pădurii, Omul nopţii, Omul apelor sau Omul care horeşte” (V. Gheza).

Scriitorul Geo Bogza este cel care i-a sugerat sculptorului ideea monumentului, făcând o comparatie sugestivă cu complexul brâncuşian de la Târgu Jiu, cu adânci rădăcini artistice şi spirituale în Sanctuarul Dacic de la Grădiştea Muncelului.

Continue Reading →

Mânăstirea

Gallery

Mânăstirea Moisei datează din sec. XIV, fiind atestată documentar în anul 1637. În secolele XVII-XVIII, în incinta mânăstirii a funcţionat un important centru de pictură bisericească. Ansamblul monahal cuprinde: biserica din lemn “Adormirea Maicii Domnului”, construită în anul 1637, ce păstrează picturi interioare executate pe pânză în anul 1650; biserica din zid, construită în perioada 1910-1928 a fost realizată în stil neoclasic

Loc sfânt este acesta! Tradiția ne spune  că omul acela bogat și bun creștin,care și-a dăriut moșia sa drept loc de mănăstire , intr-o zi de vară fiind la lucru  pe acel loc la făcutul fânului ,după mai multe ore de muncă, fiind obosit, s-a lăsat pe pajiște la umbra unui brad, să e odihneasca puțin.Cum s-a culcat, a auzit glas de clopot in pământ.La inceput nu i-a venit să creadă,dar clopotul a continuat să sune.Și-a chemat oamenii care erau cu el la lucru.Toți au auzit glasul clopotului și au dat slavă lui Dumnezeu.Omul a spus atunci: ”Loc sfânt este acesta!” Și l-a dăruit pentru mănăstire.Documentele confirmă dania.

Mănăstirea Moisei, bogată și măreață din punct de vedere spiritual,  este străjuită de dealuri inalte de 800-900m , impădurite,care o inchid ca pe o fortăreață naturală.

Mica biserică de lemn datând din sec. XIV la poalele muntelui Pietrosu Rodnei (Monumente, Cluj-Napoca, 1982) este atribuită de tradiție lui Moise Coman, ridicată in amintirea fiului său, monahul Grigore in 1672.

Mănăstirea Moisei de călugări, are hramul „Adormirea Maicii Domnului” – 15 august zi de pelerinaj cu veche tradiție, pana in Moldova și in 2 februarie –„Hramul de iarna”.

Mănăstirea este citată documentar in 1637 ca rezidentă a Episcopului Dumitru Pop. Biserica actuala de lemn a fost sfințită de Mitropolitul Ardealului, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, in 1672, cand se pun temeliile vieții mănăstirești (ACMI, Transilvania, IV, 1938), ca metoc al mănăstirii Putna, in prezența delegaților din Moldova, aducători de cărți și daruri, dovadă a legăturilor cu mănăstirile bucovinene. La 1682 egumenul Timotei Brașoveanu a aratat existența unor relații si cu Brașovul. Arhitectura nu e de tip maramureșan, este de proporții reduse, turn scurt, clopotnița deasupra pronaosului. Picturile murale sunt vechi dupa 1650, finisate parțial la sfințirea din 1672, cu fragmente arătând parietal si pe bolți, colorit viu, decorațiile sunt bogate, iconostasul fiind cu motive baroce. Centrul de pictura este inființat de Episcopul Dumitru Pop la inceputul sec. XVII, cu icoane executate in stil postbizantin tradițional și arta renascentistă (V. Dragut, 1976; Monumente, Cluj-Napoca, 1982). Vechea bisericuță după aproximativ, doua sute de ani, a ajuns în stare de degradare, necorespunzatoare si neîncapătoare. Era nevoie de alta. În timpul acela se știe despre un calugar cu numele Iosif. Probabil ca acela a fost starețul mănăstirii. Pe o bârna din peretele sudic al bisericii stă scris:„Aceasta biserică nouă au ridicat-o călugarul Iosif în anul Domnului 1599”. Și precizarea din inscripție că la manastirea Moisei se construiește o biserica nouă, implică existența a uneia vechi. Călugarul Iosif a ridicat o biserică noua necesară mănăstirii la momentul evoluției ei de atunci. Aceasta biserică a rezistat tuturor vicisitudinilor naturii si tuturor valurilor istorice. Ea a fost ferită de arderea tătarilor din 1717, care au aprins o mulțime de biserici din Maramureș, chiar și în satul Moisei au fost arse doua biserici atunci. A scapat si de distrugerile crudului general Bukow, care a ras de pe suprafața Transilvaniei aproape toate mănăstirile.

Biserica din 1599 este construită din lemn de molid și a fost așezată pe o fundație construită din piatră brută, puțin ridicată deasupra solului. Are lungimea de 12,5 metri, iar lațimea de 4,5 metri. Altarul are 4/2,5 m. Este împarțită în altar, naos și pronaos, iar în fața are pridvor. Acoperișul este unitar, iar deasupra pronaosului se ridică turnul și coiful cu crucea. Bârnele sunt late si îmbinate la capete în stilul coadă de rândunică și la mijlocul lor sunt prinse între ele prin cuie de lemn pentru a se pastra peretele drept.
Pictura parietală se pastrează numai fragmentar, dar în cea din catapeteasma se pot identifica registrele și chipurile sfinților. Pristolul este format dintr-un trunchi de copac, a bradului din legendă, pe care se afla tablia mesei formată din doua scânduri de molid. Intrarea în biserică este foarte joasa. Trebuie sa te pleci mult când intri. Ușa este formată din doua scânduri, cioplite din trunchiuri groși. Pe aici a intrat Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Sfântui Ierarh Sava Brancovici, călugari, preoți și credincioși fără număr.
Biserica nouă din zid, este construită intre 1910 si 1911, in stil neoclasic, cu pictura numai pe iconostas, portal cu coloane pe fațadă vestică si colecție de icoane vechi in stil bizantin. Biserica noua are forma de cruce si urmatoarele dimensiuni: 28 metri lungimea, 12 lățimea 35 înălțimea si 0,30 grosimea pereților. Este împarțită în altar, naos si pronaos, iar în față are pridvor deschis, și patru coloane cu înalțimea de zece metri, care susțin frontonul cu icoana hramului, „Adormirea Maicii Domnului”. Biserica este luminată de ferestre mari. Icoana Sfântului Nicolae a fost daruită la 1755, la Adormirea Maicii Domnului. Biserica a fost pictată in 1982 și sfințită in 1986 de către Inalt Preasfințitul Teofil Herineanul. Tot aici se găsesc cărți vechi, dovedind legături cu Țara Românească și Moldova, cu Brașovul existând și un atelier de pictură: icoane.
Poarta de intrare si zidul de piatră ce imprejmuiește incinta, au fost construite in 2008-2011.
Altarul de vară, construit in stil maramureșan deservește pentru slujirea in sobor, la Hramuri, când curtea mănăstirii devine neincăpătoare pentru zecile de mii de credincioși ce vin să-și uneasca rugăciunile rostite cu evlavie.
  Înscrie, Doamne in Cartea Vieții pe toți oștenitorii si inchinătorii acestei sfinte mănăstiri!

Hramul Sfintei Mănăstiri Moisei este Adormirea Maicii Domnului.Ctitorii au ales drept patroană a mănăstirii lor  pe Maica Domnului.Același hram il au atât biserica de molid din 1599,cât și cea de zid din 1910.Hramul dorit de ctitori a fost oficializat, binecuvântat de către Sfântul Ierarh Sava Brâncovici in ziua de 15 august 1672, in timpul când acesta era  mitropolit al Transilvaniei și a sfințit biserica de molid. Prin aceasta s-a consfințit actul  de botez al Mănăstirii Moisei, iar Maica Domnului a devenit ocrotitoarea acestui sfânt locaș.

Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită la Mănăstirea Moisei in fiecare an in ziua de 15 august, cu mare amploare și deosebită solemnitate de mai multe secole.Venirea cu procesiuni la Mănăstitrea Moisei este o sfântă tradiție seculară.In ziua de ajun a praznicului,14 august ,și in dimineața de 15, procesiunile vin la mănăstire purtând cruci și prapori noi, frumoși  impodobiți, având in vârf buchete de flori. Procesiunile sunt inveșmântate in  costume naționale tradiționale, in care, sub  raport cromatic predomină albul.Participanții sunt  grupați după vârste,fiind rânduiți  copiii, tinerii, adolescenții iar in urma lor maturii și vârstnicii.Toți cântă imnuri inchinate Maicii Domnului.Procesiunile inconjoară de trei ori cele două biserici,totul se desfășoară in ordine și armonie, auzindu-se cântările intru slăvirea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului.

        Şcoala de iconari de la Mânăstirea Moisei

În Maramureş s-au dezvoltat adevărate şcoli de pictură cum este cea de la Mânăstirea Moisei din secolul al XVII-lea. Pe lângă acestea activau în zonă şi artişti anonimi. Meşterii de aici lucrează şi în ţinuturile vecine: Lăpuş, Năsăud, Valea Someşului. Tradiţia se continuă anual prin grija preacuviosul părinte stareţ Teofil Pop şi profesorul de religie Emilian Moldovan din localitate, care au dorit să reînvie aceastăartă sacră, atât în sufletele copiilor, cât şi în Grădina Maicii Domnului de la Mânăstirea Moisei. Prin aceaste şcoli de pictură, biserica şi şcoala şi-au dat mâna, deoarece au simţit nevoia de a-l dezvălui pe Hristos tinerei generaţii şi de a le insufla dragostea pentru frumos, respectul pentru valorile tradiţionale româneşti şi cultivarea virtuţilor creştine întru creşterea lor spiritual.

 

Din atestatele documentare reiese că Moiseiul este o comună veche,dar și o parohie veche.In Moisei există incă patru biserici:Biserica Ortodoxă I Centru cu hramul Sfânta Paraschiva,Biserica Ortodoxă Inălțarea Domnului, Biserica Ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh si Biserica Ortodoxă Izvorul Negru cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului.

 

 

 

 

 

 

Continue Reading →